Antrenament

Pierderea celor apropiați în urma căutării perfecțiunii — Povestea lui Stephanie

Pierderea celor apropiați în urma căutării perfecțiunii — Povestea lui Stephanie

Stephanie este antrenor personal și susținătoare a ideei de iubire de sine. Ea ne va prezenta călătoria ei tumultoasă spre o minte puternică și un corp sănătos.

Anumite persoane ma întreabă „Oh, ce mănânci acolo?”, iar eu mă gândesc că este important să ai mare grijă cu acest aspect — aici am greșit în trecut. Credeam că trebuie să mănânc doar anumite lucruri și că nu ma pot atinge de altele.

Am ajuns până în punctul în care deficitul meu caloric crescuse excesiv, iar eu pierdeam din ce în ce mai multă grăsime. Am început să îmi calculez alimentele consumate și să fiu obsedată de acest lucru. Făcusem o fixație pentru numere. Pentru anumiți atleți acest aspect funcționează foarte bine, dar eu nu sunt o atletă. Când am început această călătorie nu știam de ce procedez așa. Dezvoltasem deja o dependență — una foarte mare.

Este foarte ușor să ajungi obsedat/ă de această idee pentru ca te gândești că „asta funcționează pentru mine”. Ma gândeam că nu vreau să schimb ce mănânc deoarece nu știam care sunt consecințele. Puteam să cresc mult în greutate și această idee ma făcea să ma tem foarte tare.

La momentul respectiv eram într-o relație, iar eu cu prietenul meu nu ieșeam să mâncăm în oraș decât dacă puteam să calculez ce mănânc și câte calorii consum. Nu puteam fără aceste calcule, obișnuiam chiar să am atacuri de panică și să încep să plâng.

Eram întotdeauna într-un deficit atât de mare încât nu mai aveam încredere în mine. Când era timpul pentru un cheat meal obișnuiam să mănânc absolut tot ce era în fața mea pentru că îmi era atât de foame încât orice îmi puneai în față pur și simplu devoram. Apoi, pur și simplu începeam să plâng gândindu-mă „cum am putut să mănânc atât”.

A urmat o perioadă în care nu mai aveam menstruație și foloseam în același timp un aparat care îmi spunea că aveam mai puțin de 10% grăsime corporală. Mi-am pierdut apetitul sexual, iar asta mi-a distrus relația deoarece eram atât de concentrată pe ideea că trebuie să merg să mă antrenez. Asta era toată viața mea. Nu puteam să am o conversație în afara domeniului de alimentație și mâncare.

Între timp am devenit antrenor personal și am luat certificarea de nivel 2. Am fost atenționată de profesorul meu atunci când studiam compoziția corporală și alte lucruri similare că „am sigur sub 10% grăsime corporală”. A fost ciudat să aud asta, chiar dacă o știam. Faptul că am fost atenționată clar m-a făcut să mă gândesc că „este atât de clar?”. Eu credeam că arăt grozav.

Eu ma gândeam că „uite, am un abdomen lucrat și nu numai”, dar acum gândindu-mă în retrospectivă mă sperie acest aspect. Pur și simplu sunt îngrozită, pentru că arătam de parcă eram bolnavă.

Mi-am făcut ieri poze corporale și le-am comparat cu cele vechi și pur și simplu am izbucnit în plâns. Dacă aș fi vazut atunci pozele mele actuale, m-aș fi îngrozit. Acum port mărimea M, iar atunci XS. Totuși, am plâns de fericire, pentru că am pus greutate, sunt fericită și nu mă mai înspăimântă acest lucru.

Nu e nimic greșit în ideea de avea grăsime corporală — în fond, chiar avem nevoie de ea. Important este să existe un echilibru între creșterea sau scăderea în greutate și calitatea musculaturii din corp.

Problema mea nu a început cu ideea că vreau să port haine XS. Am început să mă antrenez și m-am mutat în Bournemouth, unde am descoperit că nu sunt multe lucruri interesante de făcut. Am început să merg la sală din ce în ce mai des, până a devenit o obsesie.

Odată ce am început să văd rezultate m-am gândit că e momentul să încep să ridic greutăți mai mari. Am același obiectiv și acum, dar de data asta știu că pentru a ridica greutăți mai mari este necesar să mănânci mult mai mult.

Dacă trebuie să blamez rețelele de socializare pentru un lucru, atunci acel lucru este promovarea excesivă a scăderii în greutate. Este atât de mediatizată și în același timp atât de dăunătoare pentru fetele tinere, mai ales dacă sunt în situația în care nu sunt mulțumite de corpul lor. În momentul în care văd lucruri de genul acesta sunt pierdute, iar ăsta e un lucru înspăimântător.

La ora actuală mă bucur că există persoane precum Alice Liveing care promovează idei precum „uite, sunt antrenor personal care ridică greutăți, dar tocmai am fost în concediu, nu m-am antrenat șase zile și totul este ok”.

Promovarea unui stil de viață echilibrat și sănătos este din ce în ce mai populară. Sunt importante exercițiile fizice, dar la fel de important este să faci ce îți place și să te asiguri că alimentezi corpul cu nutrienții necesari. Nu trebuie toți să avem un abdomen definit.

Am trecut printr-o fază în care nu mâncam absolut nimic. Am pierdut-o pe bunica mea, iar asta m-a afectat foarte tare. A fost primul meu deces din familie, iar eu țineam mult la ea. La scurt timp după aproape că am pierdut-o și pe mama. A fost în comă pentru o săptămână și nu știam ce s-a întâmplat.

Întodeauna fug de responsabilitate, ca atare când pățesc lucruri de genul ăsta mă distanțez emoțional pentru că nu știu cum să reacționez. Pur și simplu încep să mănânc obsesiv. Părinții mei au remarcat acest lucru, dar nu au intervenit pentru că deja pierdusem foarte mult în greutate și se bucurau că mâncam.

Obișnuiam să ma trezesc a doua zi, să mă antrenez și să pun poze pe Instagram. Vă pot arăta poze de după excesele alimentare pentru că a doua zi aveam fața umflată de la excesul de zahăr. Ma uit și realizez că „Asta a fost o zi de exces. Știu sigur.”.

M-am decis să îmi rezerv o vacanță de 2 săptămâni all-inclusive, de una singură — mic dejun, prânz și cină. Trecusem de la o extremă la cealaltă, iar această vacanță a fost o idee bună pentru a mă obișnui din nou să ascult corpul când cere de mâncare.

Am învățat să mănânc cât am nevoie, fără să mă gândesc că „uite câtă mâncare am la dispoziție!”, să trec la acțiune și ulterior să nu mă simt bine sau să mă gândesc dacă „e sănătos sau nu?”.

A trebuit să mă pun în situația în care „Acum depinde doar de mine. Nu este nimeni altcineva care să ma ajute. Am la dispoziție toată mâncarea din lume, ca atare trebuie să încerc să mă adaptez și să îmi dau seama ce e sănătos pentru mine.”.

Le trimiteam mesaje părinților în fiecare zi și le spuneam că sunt ok în acea zi. Am sunat-o pe mama să îi spun ca „nu o să-ți vină sa crezi, poate va suna stupid, dar am lăsat puțină pâine în farfurie.”.

Părinții mei mi-au spus că au fost foarte îngrijorați pentru că nu știau ce să îmi spună sau cum să procedeze, pentru că toată lumea credea că sunt concentrată pe fitness. Eram, nu zic nu, dar în același timp într-un mod foarte dăunător.

Am descoperit că e un lucru bun pentru mine să vorbesc despre experiența mea, fiind important ca oamenii să știe că nu se știe ce ascund anumite persoane în spatele ușilor închise. Puneam poze cu abdomenul meu lucrat, dar relația mea s-a încheiat, mi-am pierdut bunica, mama mea a fost în comă și mâncam în exces.

Punctul de cotitură pentru mine a fost când aproape mi-am pierdut mama. Atunci am realizat că viața este scurtă. Stăteam să mă îngrijorez pentru o bucată de pâine când am pierdut o relație, o bunică și aproape am pierdut și un părinte. Este pur și simplu ridicol.

Ma pot bucura de viață și de fitness în același timp, fără să fac o obsesie din asta. Nu sunt o atletă. Dacă aș fi fost model pentru lenjerie intimă, atunci da, mi-aș fi calculat macronutrienții, dar eu pur și simplu sunt o fată care mănâncă corect și se antrenează — atât. Astea e tot ce trebuie să fac.

Nu am vorbit cu prietenul meu pentru mult timp, dar acum îmi spune că m-am schimbat în bine pentru că sunt din nou fericită și stările de anxietate s-au ameliorat. Obișnuiam să mă îngrijorez din orice prostie. Acum aud de la el cuvinte precum „Îmi place din nou de tine, esti din nou persoana de care m-am îndrăgostit.”.

Nu credeți tot ce vedeți pe rețelele de socializare. Insist să vă concentrați pe propria persoană și dacă totuși aveți perioade mai proaste să comunicați acest lucru cu cineva. Este greu de descris sentimentul pe care îl ai atunci când te descarci de acea apăsare pe care o simți.

Ai prieteni, familie și persoane care te susțin dintr-un motiv clar, iar acesta este pentru că ești o persoană grozavă. Îmi pare rău să știu că sunt persoane care trec prin ce am trecut eu, dar sper că ei citesc experiența mea și vor evolua spre bine datorită ei.

Iubește-te pe sine și treci peste orice altceva.



Myprotein RO

Myprotein RO

Scriitor si expert


Doreşti să cumperi produsele noastre? Vezi ce oferte ţi-am pregătit la noi pe site. Cumpără Acum