Skip to main content
Suplimente

Ce este suplimentul de proteine Whey? Avantaje, Efecte secundare & Dozaj

Ce este suplimentul de proteine Whey? Avantaje, Efecte secundare & Dozaj
Myprotein RO
Scriitor si expert2 ani Ago
Vezi profilul lui Myprotein RO

Suplimentul Whey este cel care stă la baza rutinei noastre. Este disponibil pretutindeni, la îndemână, iar utilizarea aduce o mulțime de beneficii. Nu toate suplimentele Whey sunt la fel. Există o multitudine de tipuri de suplimente Whey, fiecare având o compoziție diferită și o serie de avantaje specifice. Citește în continuare pentru a descoperi cum te poate ajuta acest supliment.

Ce este suplimentul de proteine Whey?

Suplimentul Whey este esențial pentru procesul de acumulare a masei musculare, recuperarea organismului după efort și pentru pierderea în greutate. În funcție de obiectivele propuse, suplimentul Whey te poate ajuta să eficientizezi procesul și rezultatele obținute în urma antrenamentului realizat în sală. Este un supliment care aduce o serie de avantaje, în mod special atunci când este folosit la momentul potrivit și dozat corect.

Este de asemenea unul dintre cele mai populare suplimente folosite pentru recuperarea musculară și acumularea de masă și este considerat o sursă de proteină complexă, ceea ce înseamnă că în componența sa se regăsesc toți cei 9 aminoacizi esențiali. Aminoacizii esențiali sunt cei pe care organismul nostru nu-i poate produce în cantități suficiente pe cont propriu, așadar trebuie să-i obținem prin intermediul alimentelor consumate. Integrarea tuturor aminoacizilor esențiali într-un singur supliment proteic, devine așadar, o sursă echilibrată de proteine care poate fi consumată zilnic.

Faptul că suplimentul Whey este folosit la scară largă este cunoscut, iar beneficiile sunt demonstrate prin cercetările științifice care au evidențiat profilul puternic aminoacizi, rapiditatea de absorbție și digestia ușoară realizată de organism. Aceste avantaje, împreună cu o listă foarte scurtă de efecte secundare potențiale, fac ca acest supliment să fie cel mai popular de pe piață.

Proteina Whey are ca și ingredient principal zerul obținut în urma procesului de formare a brânzei. Această componentă este responsabilă pentru 20% din totalul de proteine găsit în lapte, așadar este o sursă sigură de proteine. Deși este obținut din lapte, conținutul de lactoză al suplimentului Whey este scăzut ceea ce îl face ușor de digerat și recomandat chiar și persoanelor cu intoleranță la lactoză.

Există o multitudine de arome disponibile pentru acest supliment care poate fi mixat cu lapte sau apă sau chiar blendat cu fructe și unt de arahide. Este opțiunea excelentă pentru a reuși să asiguri sursa de proteine necesară pe drum, la sală, după antrenament sau pentru a obține un mic dejun delicios amestecandu-l cu ovăz. Așadar acest supliment este ideal pentru a te ajuta să acumulezi și să păstrezi masa musculară.

Care este diferența dintre Whey concentrat, izolat și hidrolizat?

Suplimentul Whey este disponibil în 3 variante care sunt obținute prin diferite metode de procesare a ingredientelor care o alcătuiesc, iar fiecare variantă a acestui supliment aduce o serie de avantaje specifice.

Ce este Whey concentrat?

Proteina Whey concentrată este reprezentată de resturile care rămân după ce Whey a fost neutralizat și filtrat în mod continuu. Varianta concentrată conține în mod obișnuit cantitatea cea mai mică de proteine în comparație cu celelalte două variante ale acestui supliment deoarece produsul final este obținut fără a fi procesat foarte mult.

Avantajul acestei variante de Whey este de obicei costul redus, în comparație cu celelalte două variante. Un supliment Whey concentrat de înaltă calitate ar trebui să aibă în compoziția sa un procent de 75% de proteine per porție. Proteina noastră Impact Whey Protein conține peste 80% proteină per porție, cu o densitate calorică de 100 kcal/19g. În mod normal, Whey concentrat este cea mai gustoasă variantă dintre cele 3 disponibile.

 Ce este Whey izolat?

Whey izolat are o compoziție de până la 95% proteine per porție. Este obținută în urma purificării suplimentului Whey concentrat prin tehnici de procesare care extrag o cantitate și mai mare de apă, grăsimi și lactoză. Datorită acestui motiv, whey protein isolate este o formă mai pură cu o densitate calorică mai mică și carbohidrați mai puțini, în comparație cu Whey concentrat.

Rata de absorbție este de obicei asemănătoare, fie că vorbim despre Whey concentrat sau Whey izolat, deși varianta izolată ar putea reprezenta varianta mai bună dacă optezi pentru un conținut proteic ridicat per porție. Proteina noastră Impact Whey Isolate conține 20g de proteine cu un aport caloric de doar 90 de kcal.

Ce este Whey hidrolizat?

Whey hidrolizat este varianta cea mai procesată, varianta care are cea mai rapidă absorbție. Aceste peptide rezultate în urma proceselor de obținere a variantei hidrolizate, sunt considerate a fi “pre-digerate” datorită aportului ridicat de enzime. Studiile au demonstrat următoarele avantaje pentru whey protein hydrolysate

- O creștere la nivelul sintezei proteinelor la nivelul țesutului muscular (capacitatea de a se forma țesut muscular) cu ajutorul Whey hidrolizat după antrenament, față de aminoacizii liberi

- Creșterea depozitelor de glicogen (folosite pentru depozitarea energiei) după antrenament

Hydrolysed Whey Protein conține 24g de proteine cu un aport caloric de 110 kcal. Deși rata ridicată de sinteză proteică este avantajul principal al acestei variante de Whey, celelalte două variante de Whey au de asemenea aceste proprietăți, de a crește rezervele de glicogen și de a crește rata sintezei proteice (chiar dacă acestea sunt mai mici în comparație cu varianta hidrolizată).

Așadar, toate cele trei tipuri de whey protein sunt folosite în mod eficient de către organism, devenind astfel o chestiune de preferințe personale atunci când alegem varianta de whey pe care să o folosim. Deși unele variante sunt mai pure și mai procesate, obținându-se molecule mai mici (varianta izolat și hidrolizat), toate variantele îmbunătățesc performanța și recuperarea. Whey concentrat poate de asemenea să conțină alte elemente benefice găsite în compoziția laptelui care se pierd pe măsură ce procesarea acestui supliment continuă.

Avantajele Whey protein

1. Proteinele sunt esențiale pentru acumularea și păstrarea masei musculare

Organismul are nevoie de proteine pentru a realiza funcțiile zilnice obișnuite precum întreținerea sistemului imunitar, transport, structura celulară, etc. Proteinele sunt de asemenea elementul cheie pentru acumularea de masă musculară și păstrarea acesteia. Datorită faptului că whey este bogat în leucină (un aminoacid anabolic esențial), acest supliment este eficient și de ajutor pentru persoanele care încearcă să acumuleze masă musculară și să reducă procentajul de grăsime corporală.

Din moment ce antrenamentul are ca efect atât distrugerea proteinelor cât și creșterea lor, este important ca o cantitate optimă de proteine să fie consumată pentru ca bilanțul proteic după antrenament să fie pozitiv.

2. Proteina Whey este la îndemână

Cel mai evident avantaj pe care-l aduce acest supliment este faptul că este mereu la îndemână, ușor de transportat într-un shaker și este o metodă ușoară prin care putem reface rezervele distruse de proteine în urma antrenamentului. Pudra proteică nu necesită a fi păstrată la frigider și este ușor de portionat și mixat cu apă, iaurt, ovăz sau alt lichid. 

Există modalități prin care putem adăuga pudra proteică în deserturile sănătoase gătite la cuptor sau alte rețete, astfel obținând un desert cu conținut extra de proteine.

3. Poate reduce oboseala musculară

Pentru atleții sănătoși și activi, suplimentul whey este benefic deoarece îmbunătățește performanța și în același timp contribuie la construirea și menținerea masei musculare.

Consumul de whey după antrenament contribuie la creșterea ratei de sinteză a proteinelor și rezervelor de glicogen din mușchi. Glicogenul este modalitatea mușchilor de a depozita energia. Astfel, whey devine eficient prin capacitatea de a asigura o cantitate optimă de glicogen rezultând o performanță mai bună și întârzierea apariției oboselii.

4. Te poate ajuta să te menții sătul pentru o perioadă mai lungă de timp, în comparație cu alte gustări

Proteina whey încetinește procesul de digestie, ceea ce duce la menținerea senzației de sațietate pe termen îndelungat. Atunci când o sursă de carbohidrați este combinată cu proteina, va rezulta o perioadă lungă de sațietate.

Această senzație de sațietate poate reduce nevoia de a mânca excesiv și astfel să contribuie la pierderea în greutate pe termen lung. Suplimentul whey a fost dovedit a fi chiar mai eficient decât cazeina atunci când vine vorba de sațietate, în rândul persoanelor supraponderale și obeze.

Atunci când încerci să pierzi kilogramele nedorite, whey este o opțiune excelentă pentru a crește cantitatea de proteine consumată, menținând o cantitate mică de calorii, mulțumită cantității reduse de carbohidrați și grăsimi. O cantitate optimă de proteine este esențială pentru a proteja masa musculară obținută atunci când încerci să slăbești.

Efecte secundare

Cantitatea optimă de proteine pentru un adult sănătos este de 0.8g/kg de greutate corporală. De exemplu, 0.8kg x 80kg = 64g proteine/zi. Totodată, acest calcul este făcut fără a fi luat în considerare orice tip de efort susținut sau aspect medical.

Persoanele sănătoase cu o funcție renală optimă pot tolera suplimentarea zilnică cu proteine fără intervenirea efectelor secundare, au arătat studiile. În timp ce există unele dezbateri cu privire la potențialele efecte negative de la consumul de suplimente proteice, nu există la momentul actual dovezi clare.

Proteina Whey este benefică atleților atât pentru antrenamentul de rezistență (cu greutăți) cât și pentru antrenamentul de anduranță (antrenament de tip cardio precum alergatul, ciclismul, etc.) prin stimularea acumulării de masă musculară și creșterea depozitelor energetice.

Dozaj

Atunci când obiectivul final este acela de a crește masa musculară, printr-un bilanț pozitiv de proteine la finalul zilei, totalul ar trebui să fie cuprins între 1.4 - 2.0g / kg de greutate corporală.

Cantitatea minimă recomandată ar putea fi mai adecvată atleților de anduranță care au nevoie de asemenea de o cantitate optimă de carbohidrați de-a lungul antrenamentelor realizate, în timp ce cantitatea maximă recomandată poate fi benefică atunci când încercăm să păstrăm masa musculară pe măsură ce încercăm să slăbim. Recomandările indică alegerea proteinelor ușor digerabile care au în compoziție totalitatea aminoacizilor esențiali.

Când să folosești proteina whey

Atunci când ne referim la perioadele din zi, momentul perfect pentru a reface masa musculară este după antrenamentul cu greutăți, însă este important să avem la dispoziție surse de proteine de-a lungul întregii zile.

În timp ce sursele de proteine alimentare sunt cele indicate în jurul meselor principale, suplimentarea cu proteina cu ajutorul whey, este o metodă eficientă de a te asigura că totalul proteic este obținut.

Mesaj de reținut

Proteina contribuie la funcționarea optimă a organismului și este necesară o cantitate mai mare în cazul atletilor. Avantajele folosirii suplimentelor whey sunt: creșterea masei musculare, prevenirea pierderii musculaturii, performanță îmbunătățită și senzație de sațietate îndelungată de-a lungul zilei.

O cantitate optimă de proteine poate de asemenea să protejeze masa musculară pe măsură ce înaintăm în vârstă. Pe scurt, proteina whey este o sursă de proteine de înaltă calitate disponibilă în mai multe variante, accesibilă, la îndemână și eficientă care este recomandată pentru a atinge cantitatea de proteine optimă necesară obiectivelor propuse.

Myprotein RO
Scriitor si expert
Vezi profilul lui Myprotein RO
myprotein